Csillag inaktívCsillag inaktívCsillag inaktívCsillag inaktívCsillag inaktív
 

CAŞINU MIC

La doar 1 km nord de centru comunei la poalele vestice ale muntelui Perko se află Casinu Mic. Prima amintire scrisă a ei datează din anul 1567. Satul aparţinea cândva de comitatul regal al Abei de Sus, fiind lipit de comitatul Trei Scaune în mod oficial în anul 1877. Ca parte a comitatului regal staul era zona marginală a proprietăţii Apor. 

 La înfiinţarea trupei de grăniceri secui importanţa strategică a aşezării a crescut considerabil, deoarece pe aici trecea drumul către scaunele Casinului şi Ciucului. În această aşezare cu aproape 300 de locuitori cu o sută de ani în umră populaţia număra aproape 1200 de suflete. În ciuda numărului redus de locuitori , aici funcţionează atât cămin cât şi şcoală, cu clasele primare. Populaţia este de religie romano-catolică, biserica a fost înălţată în anul 1985, în cinstea Sfintei Margareta din familia Casei Arpad. Atracţia turistică a satului este Casa Memorială a pelerinilor.Clădirea în sine este foarte interesantă cu aspectul ei tradiţional secuiesc.

În micul muzeu sunt păstrate obiecte specifice pelerinajului: drapele, clopoţei, mici obiecte de cult, pliante cu rugăciuni, cărţi cu cântece şi rugăciuni. Cele mai valoroase piese ale colecţiei sunt o statuie a Fecioarei Maria realizată la sfârşitul secolului al 18-lea şi un crucifix a lui Christos pictat pe lemn la începutul secolului al 19-lea.- Lângă Casa Memorială, pe un drum de ţară poţi ajunge la muntele Perko, pelerinii folosesc această cale pentru a ajunge la capela Sfântului Ştefan. Casinu Mic este renumit pentru izvoarele sale de ape minerale, apele sale savuroase fiind consumate de foarte multe persoane.Demult pelerinii se opreau aici pentru a-şi potoli setea, atribuind izvorului puteri tămăduitoare.

  

 

În Caşinu Mic se află o clădire unică din Transilvania, Casa Pelerinului. Satul nu a lăsat să se distrugă clădirea veche a şcolii, şi au făcut un fel de muzeu în anul 1996, numită Casa Pelerinului. Aici se găsesc obiecte bisericeşti importante (steaguri, clopote, obiecte religioase, biblii, cărţi de rugăciuni, mai ales cele care au fost folosite de oamenii din zonă în timpul pelerinajului de ziua Sf. Stefan şi de ziua Sf. Maria).

Pereţii sunt decoraţi cu tablouri, cu temă de pelerinaj, create de artistul Kosztándi Jenő din Târgu Secuiesc. Şi se mai află pictura restauratorului Péter Pál, care prezintă fresca aflată în capela Perko. De aici pe jos putem ajunge la creasta muntelui Perko. Cheia de la Casa Pelerinului se află la domnul Marti Béla. 

 

În mijlocul satului dintr-o casă străveche începând cu 1978 până în 1984 s-a construit o biserică. Biserica nouă a fost sfinţită în anul 1985 şi a primit numele de la Sf. Margareta din Dinastia Arpadiană (1242—1271). Ea este fiica lui Béla al IV-lea şi este patroana bolnavilor şi neajutoratilor. În timpul celei mai dure dictaturi comuniste s-a construit mica biserică a cărei porţi secuieşti sculptate sunt decorate cu flori sculptate de Jakabos István şi Marthi Alajos, care în prezent trăiește în Suedia.

Pe faţada Bisericii se afla placa comemorativă cu inscriptia, "Construit 1978-1984 în onoarea Sfintei Margareta din Casa Árpád de către fundația lui isf. Bartha Domokos, parohul isf. Balázs György şi cu activitatea de sacrificiu al credincioşilor din Cașin". Pelerinajul bisericesc al satului este pe 18 ianuarie, de ziua Sfintei Margareta din Dinastia Arpadiană. 7 km la nord de Târgu Secuiesc, la poalele de vest ale muntelui Perko, este aşezată în valea pârâului Caşin. Zona a fost locuită încă din antichitate. Pe partea dreaptă a pârăului cetății pe un vârf de munte,care se mai numește Dunga cetății, se află urmele cetății din epoca bronzului, așa numita Cece-cetate. Castelul a fost probabil utilizat şi în Evul Mediu, soarta lui este necunoscută. În 1567 satul este cunoscut ca Kyskazon. Până la Tratatul de pace de la Trianon comitatul de la Trei Scaune a aparținut de Târgu Secuiesc. În mijlocul satului dintr-o casă străveche, începând cu 1978 şi până la 1984, s-a construit o biserică.  Noua biserică a fost sfinţită în 1985, după Sf. Margareta din Dinastia Arpadiană(1242-1271), patroana bolnavilor şi a nenorociților, fiica  Regelui Béla a IV-a.

 În timpul celei mai dure dictaturi comuniste s-a construit mica biserica a cărei porți secuieşti sculptate sunt decorate cu mulaj de flori sculptate de Jakabos István și Marthi Alajos, care  în prezent trăiește în Suedia. Pe faţada Bisericii se află placa comemorativă  cu inscripţia "Construit  1978-1984 în onoarea Sfântei Margareta din Dinastia Arpadiană, fundația lui isf. Bartha Domokos, parohul isf. Balázs György şi cu activitatea de sacrificiu al credincioşilor de la Cașin". Pelerinajul bisericesc al satului este pe 18 ianuarie, de ziua Sfintei Margareta de la casa Árpád.


 

PETRICENI

La aproape 2 km de Sânzieni, lângă pârâul Peselnek se află Petriceni. Aşezarea cu bogate tradiţii populare a purtat numele de Peselnek până la sfârşitul secolului al 19-lea. Deoarece fetelor din familia Potsa nu le-a plăcut denumirea cu conotaţii negative, au redenumit satul în anul 1905, după gardul de piatră ce înconjura satul.(kovar) Original satul nu se afla în acest loc, ci mai la sud, de-a lungul pârâului Ceklas, însă şi azi locul este numit faluhely( locul satului).

Aici era cea mai veche biserică a Ţinutului Trei Scaune, datând din secolul al 12-lea, fapt demonstrat de descoperirile arheologilor. Locul satului de odinioară a fost marcat cu o cruce de localnici. Prima amintire scrisă referitoare la existenţa satului datează din anul 1332.

Până în secolul al 19-lea aparţinea de domeniul familiei Apor, în 1876 ajungând din comitatul Alba De Sus la Ţinutul Trei Scaune. Satul cu aproape 900 de locuitori romano catolici are o biserică deosebit de frumoasă înconjurată de ziduri de piatră , situată pe dealul din apropiere. Biserica fortăreaţă a fost înălţată în anul 1825 în cinstea Sfântului Lorincz. În cinstea martirului s-a înălţat şi o statuie în anul 2009. Statuia de piatră a fost realizată de artistul Winkler Imre din Poian, baza statuii fiind creaţia lui Bartalis Bela de la Sânzieni.

Mult timp în sat funcţiona o şcoală religioasă, azi elevii învaţă la şcoala generală în clasele I-VIII.Printre amintirile arhitecturale ale Petriceniului figurează des numele familiei Potsa, conacul lor fiind construit în acelaşi timp cu biserica. Din conacul original se văd doar puţine părţi, din spatele clădirii. Satul este deosebit datorită zidurilor de piatră , foarte multe gospodării şi clădiri anexe fiind astfel împrejmuite, care dau impresia unor mici cetăţi.În unele părţi se înalţă mândre porţi secuieşti sculptate în lemn.

STATUIA SF. LAURENŢIU

În anul 2009 au organizat prima dată Zilele Localităţii Petriceni, care au durat trei zile. Punctul culminant al evenimentului pe 10 august - după săvârşirea slujbei – a fost inaugurarea statuii lui Sf Laurenţiu, care este hramul localităţii. Statuia de piatră este creaţia lui Winkler Imre. Prima dată primarul Balogh Tibor le-a vorbit oamenilor adunaţi la inaugurare, a mulţumit lui Winkler Imre pentru statuie şi a mulţumit lui Bartalis Béla pentru piedestalul făcut, apoi a prezentat viaţa martirului Sfântul Laurenţiu. Statuia a fost dezvelită de Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean. Statuia hramului localităţii a fost sfinţită de episcopul auxiliar, Tamás József.


CONACUL PÓTSA

Familia Pótsa din Hătuica a ajuns prin căsătorie la fosta Peselnek, acum Petriceni, unde probabil şi-au mutat domiciliul lor din conacul familiei Rapolti. După tradiţie, în anul 1825 familia Pótsa a avut un rol important în reconstruirea bisericii din localitate. Pótsa József (1836-1903) este cel mai cunoscut membru al familiei, care avea o moşie considerabilă pe teritoriul Trei Scaune de Sus. El a fost prefectul Comitatului Trei Scaune între 1877 şi 1903. Monumentul funerar al lui Pótsa Gyula, decedat în anul 1905 se află în colţul cimitirului vechi. După primul război mondial familia Fejér a cumpărat conacul de la Pótsa Klára, în mai multe rate. Descendenţii familiei sunt proprietarii actuali, dintre care Bali András şi soţia lui din familia Fejér, în anii ’90 au făcut mai multe modificări pe partea folosită de ei. Din această cauză clădirea actuală nu mai sugerează armonia veche a fostei clădiri. Conacul, cu aşezarea sud-estică şi pivniţă parţială, a fost construit din piatră şi cărămidă. Clădirea avea iniţial o formă cubică, dar a fost descompusă de aripa de clădire cu o dimensiune disproporţional de mare, care a fost construită în locul prispei.

Partea din spate este alăturată cu o clădire mai mică şi pe partea de nord-est găsim gura podului în stil baroc. Privind planul de construcţie clădirea veche are o structură hexagonală, camera nord-vestică este boltită. Acoperişul clădirii a rămas cu structura originală. Podul podit cu plăci de piatră a fost folosit pentru a depozita cereale. Pe uşa podului se văd şi astăzi crestăturile reprezentând numărul sacilor aduşi.

OBELISCUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Inscripţia de pe monumentul aflat în grădina bisericii din Petriceni este următoarea: „Acest monument este înălţat în memoria celor căzuţi în Primul Război Mondial, care au murit pentru patria noastră iubită între anii 1914-1918. Fie-le tărâna uşoară! Binecuvântată fie patria!” Obeliscul a fost creat de Bartalis Ferenc din Petriceni în anul 1922 şi conţine 55 de nume de martori. Pe monument într-un grup separat, sunt amintite numele celor care au ajuns în captivitate.

OBELISCUL EROILOR DIN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Numele celor căzuţi în cel de-al doilea război mondial au fost gravate pe cele două părţi ale monumentului funerar al familiei Sólyom cu textul următor: 1942 – 1945.

Pe cruce se află 18 nume. Acest monument păstrează numele celor căzuţi în conflagraţia mondială cu următoarea inscripţie: „Identificarea deţinuţilor, care au fost transportaţi fără motiv de către români în toamna anului 1944.

Lista. Kővár 1945. VII. 8. Földvár –Tiginya”. 30 de nume au fost înscripţionate pe monument. Partea sudică a monumentului păstrează amintirea membrilor decedaţi a familiei Sólyom.

MONUMENTUL MILENAR

Localnicii au ridicat în grădina bisericii un stâlp funerar de lemn sculptat în anul 1996 pentru onoarea descălecării maghiarilor de 1100 de ani.

Pe partea de jos a monumentului apare textul următor: „896 – 1996 pentru Patrie”.

BISERICĂ FORTIFICATĂ ROMANO-CATOLICĂ

În evul mediu localitatea se afla înspre sud pe valea pârâului. Biserica fortificată a fost construită în anul 1825 în onoarea martorului Sf Laurenţiu.

După ce a fost mutat pe locul actual, clădirea veche din secolul al XII-lea a fost părăsită, numai numele Faluhely păstrand aminitirea locului. Orbán Balázs a găsit încă urmele bisericii.

Din anul 1998 o cruce marchiază locul fostei biserici. Pelerinajul este organizat în ziua lui Sf. Laurenţiu, pe data de 10 august.


Această mică localitate are un aspect caracteristic prin gardurile din piatră. Aceasta nu este chiar specifică pentru întreaga localitate, totuşi găsim la multe case garduri înalte din piatră, uneori de câţiva metrii.

Petriceni se află la 9 km de Târgu Secuiesc spre nord-vest, pe lângă pârâul Caşin. Cu garduri de piatră între case, Petriceni pare din depărtare ca o cetate. Pietrele, din care au fost ridicate aceste ziduri, au fost câştigate din spatele dealului care e deasupra cimitirului, care astăzi este împodobit cu brazi.

Până în 1905 numele a fost Peselnek (slavă: bcselnik = stupină), dar din moment ce acesta a fost obiect de batjocură, din 1905 denumirea a fost schimbată şi şi-a primit numele de la gardurile lui. Teritoriul a fost locuit încă din antichitate. Pe terasa înaltă la malul drept al pârâului Caşin, la locul numit Polyvár, au găsit urmele aşezării din neolitic. Satul original nu s-a aşezat aici ci către sud pe lângă pârâul Ceklas. Pe locul numit Polyvár, după arheologi o aşezare neolitică, au fost găsite statui ceramice care reprezintă animale.

La periferie, pe locul numit Aşezarea satului a fost găsită prima fundaţie bisericească din perioada romană. În secolul 14 pecenegii au locuit în localitatea numită atunci Peselnek. La fel ca Torja, aceasta a aparţinut de comitatul Alba de Sus, la latifundiumul Apor. Prima dată în 1332 este numită ca şi Pusulvik. Biserica romano-catolică fortificată de astăzi a fost construită în onoarea Sfântului Laurenţiu. Conacul Pótsa a fost construit în secolul 18. În 1910, localitatea a avut 1217 de locuitori maghiari. Până la Tratatul de pace de la Trianon a aparţinut comitatului Trei Scaune. În 1992 din 952 de locuitori, 951 au fost maghiari. În valea pârâului Caşin ţâşneşte la suprafaţă izvorul de apă dulce sulfuroasă cu efect curativ purtând numele de Fântâna împutită.

În sat există obiceiul onorării onomasticilor lui Ştefan şi Ion, micilor sfânţi şi onorarea umblării sfintei familii. Ultima se efectuază în ultimele zece seri din Advent.


 

Valea Seacă

În valea din dreapta a braţului pârâului Casin, la 8 km de Sânzieni se află Valea Seacă. Drumul către sat duce sub o imensă poartă secuiască sculptată. Prima amintire scrisă a satului datează din anul 1311.În acele timpuri aici trăia un grup de ţărani liberi, care luptau sub acelaşi steag cu secuii, mai târziu au devenit iobagii familiei Apor.

Satul a aparţinut de comitatul regal Alba de Sus până în anul 1876, când a fost alipit de Ţinutul Trei Scaune. Locuitorii sunt romano-catolici, în locul bisericii medievale au ridicat în 1798 biserica de azi, în cinstea Sfântului Bertalan, înconjurând-o cu un zid de piatră. În piaţa din faţa bisericii se află monumentul Eroilor, ridicat în memoria celor căzuţi în lupta pentru libertate şi în războaiele mondiale.

În Valea Seacă educaţia a început la mijlocul secolului al 18-lea. Înainte de reforma educaţiei introdusă de Maria Tereza în anul 1777, în sat se desfăşura educaţie instituţionalizată.Clădirea de azi a şcolii a fost terminată în anul 1967, preluând în anul 2001 numele renumitului fiu al satului Opra Benedek. Lângî şcoală, în antreul Căminului Cultural a fost înălţată o statuie în memoria episcopului Marton Aron, în anul 2006. Trecutul satului Valea Seacă este strâns legat de numele familiei Potsa, dintre care mai mulţi au fost protectori ai satului. Casa lor de odinioară este azi un obiectiv turistic, actualii locuitori păstrându-i specificul original. Conacul construit în stil clasicist se află în partea de jos a satului. În acest sat secuiesc simplu, prietenos se pot întâlni numeroase forma ale arhitecturii în lemn.

Case de lemn cu pridvor, porţi cu acoperiş de şindrilă, care nu sunt decorate cu motive populare ca în alte aşezări secuieşti. O altă atracţie a satului este o moară de apă construită în secolul al 19-lea. Construcţia a fost declarată monument de 50 de ani, astfel şi azi poate fi văzută în forma ei originală, funcţionând.

alt

Fosta biserică a satului, a fost aşezată în apropierea prezentei biserici, în valea pârâului Clopotniţa. În 1620, în loc de Petriceni apare Valea Seacă în actele contemporane bisericeşti, ceea ce presupune că a avut biserică şi înainte.

În 1735 Kastal János, general vicarian, a găsit biserica în stare dărăpănată. În locul bisericii ruinate în 1798 s-a construit una nouă. Patronul se vede şi pe pictura din altar este Sfântul Bartolomeu. Valea Seacă şi înainte şi după reformaţie a rămas sat catolic.

Din secolul XVIII, are biserică catolică care stã în picioare şi astăzi. Biserică de altă confesiune n-a avut niciodată. Parohia, şi tabla de amintire vizibilă pe clădire, dovedeşte că în 1909 s-a construit „Statusul Romano Catolic din Transilvania, cele două sate (se înţelege şi Petriceni) şi preotul Balogh Ignácz”. În antreul gardului de biserică stă din amintire milecentenară stâlpul funerar din lemn sculptat, lucrare a lui Tubák Vince.

alt

MEMORANDUMUL EROILOR DE LA VALEA SEACĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL

Memorandumul decorativ din piatră, se află în centrul satului, în piaţa din dreptul bisericii. Ridicat în 1928, constructorii au fost Laub Ede şi Lajos, cioplitori in piatră din Poiana. Pe obelisc se pot citi şaizeci de nume.

Tot pe acest memorandum sunt scrise şi numele celor căzuţi în al doilea Război Mondial.

Douăzeci şi unu de nume au fost înscripţionate. Pe lângă numele celor de la cele două conflagraţii mondiale sunt şi numele celor de la Valea Seacă căzuţi în Revoluţia maghiară pentru independenţă din 1848-1849

.alt

STÂLPUL FUNERAR DIN LEMN SCULPTAT ÎN 1956

Stâlpul funerar din lemn sculptat a fost ridicat în curtea şcolii Ópra Benedek, în octombrie 2006 la cincizeci de ani de la Revoluţia pentru Independenţă din 1956, în cinstea lui Ópra Benedek de către absolvenţii din promoţia 1954 a şcolii gimnaziale de prelucrare prin aşchiere a fierului din Braşov.

Lucrarea comemorativă a fost sculptată de Antal Ferenc şi Antal Balázs. La serbarea de inaugurare au luat parte viteazul Lay Imre din Miercurea Ciuc şi mai mulţi membrii ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici ai judeţului Harghita, care cu pietate şi-au dus aminte de evenimentele din 1956 pentru care a fost condamnat la mulţi ani de închisoare şi Ópra Benedek.

alt

STATUIA LUI MÁRTON ÁRON

În parcul creat în curtea şcolii se află statuia din lemn a episcopului Márton Áron, lucrare a sculptorului Tamás Károly din Mereni.

Răposatului conducător al clerului i-au mai fost ridicate statui în Trei Scaune de Sus, Târgu Secuiesc şi Ghelinţa.

CONACUL LUI PÓTSA

alt

Conacul familiei Pótsa, construit cu semne neoclasiciste, se află pe un teren spaţios în partea de jos a satului, împrejmuit cu un zid de piatră. Nu este cunoscută perioada construirii conacului. Intrarea de la stradă pe proprietate este asigurată de o poartă îngustă , soluţie des întâlnită pe străzile înguste din satele Trei Scaune. Acoperit cu ţiglă, între stâlpii masivi ai portiţei şi a porţii de intrare a trăsurilor/maşinilor se află create compartimente. În partea stângă a porţii conacului între zidurile neînvelite a hambarului, bolta pivniţei de vin începe să se dărăpăne.

Din fericire în clădirea conacului se locuieşte, aflându-se astfel într-o stare destul de bună. Planul dreptunghiular, cu subsol şi parter, este acoperit în totalmente de un acoperiş tip cort. În faţa intrării principale se află prispa ca un timpan pe stâlpi, asigurând o simetrie a clădirii. În partea din spate se află o prispă îngustă, care în mijloc este întreruptă de o construcţie folosită în trecut drept vatră. Pe faţada construcţiei şi pe cele două laturi scurte, în dreptul streşinei se înalţă un pervaz din cărămidă tencuită, care accentuază conturul prispei. O parte din jaluzelele conacului văruit în alb a fost schimbată, dar se păstrează încă aici, în fosta sufragerie o teracotă pătrată, a cărui duplicat il găsim în castelul Kálnoky de la Micloşoara.

Conacul şi împrejurimile vii aparţinătoare lui Pótsa Zsuzsanna în 1918 a fost cumpărat de Rettegi Ferenc pentru familia lui numeroasă. Urmaşii şi moştenitorii lui trăiesc şi azi în conac. 

PLACHETA COMEMORATIVĂ ÓPRA BENEDEK

 Pe peretele şcolii din Valea Seacă se află placa comemorativă a pedagogului Ópra Benedek (1907-1978), anchetat pentru mişcarea din ’56, care a fost lucrarea sculptorului Vetró András din Târgu Secuiesc. şcoala construită în 1967, din 26 mai 2001 poartă numele marelui născut al satului. Opra Benedek s-a născut în Valea Seacă la 12 aprilie 1907 într-o familie de pedagogi. Tatăl, Ópra Pál, este pedagog născut la Petriceni, mama, György Anna, învăţătoare de la Valea Seacă, mamă cu patru fii, iubită foarte mult de aceştia. Ópra Benedek începe învăţăturile sale în satul său natal, după care dă bacalaureatul în Gimnaziul Romano Catolic de la Târgu Secuiesc. La Cluj Napoca de la Facultatea francezo-româno-maghiară primeste diploma de pedagog. Predă la Târgu Secuiesc, şimleul Silvaniei, Miercurea Ciuc şi Braşov. Vocaţia faţă de pedagogie şi cinstea, stârnesc recunoaştere în rândul pedagogilor. În 1958 a fost condamnat pe nedrept în urma unor dosare prefăcute. Este condamnat la 25 de ani de detenţie dintre care a executat şase ani. După eliberare nu mai are dreptul de a-si exercita profesia. Lucrează ca muncitor în fabrică, până la pensionare. Moare în 25 noiembrie 1978 la Miercurea Ciuc.

alt

Numele şi personalitatea lui Opra Benedek nu au rămas necunoscute în viaţa sătească, întrucât rudeniile, cunoscuţii şi elevii trăiesc aici. Auzirea numelui în majoritatea cazurilor are un ecou pozitiv, dar se aud şi semnificaţii ca „... 1958 ei ar fi vrut explodarea fabricii din Braşov.” Nici cincizeci de ani nu au fost de ajuns ca localnicii să afle adevărul.

Şi în ziua de astăzi se aud vorbele fostei demagogii, şi urmele dărâmării sufleteşti. Despre revoluţia maghiară din 1956, şi despre întâmplările din Transilvania nu se ştie nimic în comunitate, deşi în împrejurime abia sunt sate, care să nu aibă eroi din 56, hărţuiţi şi sacrificaţi. În satul vecin Sânzeni, parohul Pál Gyula. Amintirea lor este evocată de stâlpul funerar din lemn sculptat din 1956.

MOARA LUI LUCA

alt

alt

Pe lângă valea pârâului Cașin, într-un peisaj pitoresc se află moara lui Lukács. Morarii au efectuat un baraj pe acest pârâu, formând astfel o mică cascadă. Interesant de menţionat este faptul că, în trecut, apa pârâului a fost folosită pentru producerea curentului electric.

În partea de sud-est al Transilvaniei, în depresiunea din curbura Carpaţilor, la Trei Scaune (Kézdi-Orbai Sepsi) se află Valea Seacă. Între anii 1940 – 1944 încă aparţinea Ungariei. De la centrul Trei Scaune de Sus, Târgu Secuiesc, aproximativ la zece kilometri, la poalele muntelui Torja, la 622 m deasupra nivelului mării, se află pe malul drept al apei Caşin. Regiunea a fost locuită încă din neolitic. La vest de muntele Torja cetatea din pământ s-a construit cu aproximativ 3.500 de ani în urmă. În partea de nord-est pe locul numit dunga cetăţii (Várbérc) au apărut urmele fortificaţiei din neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului, care dovedesc urmele populaţiei. Prima menţionare a satului datează din anul 1311, atunci când Kézdy Balázs şi-a lăsat proprietatea lui de la Valea Seacă fiilor lui Opur János prin testament.

Acest document denumeşte această aşezare ca Valea Seacă. În acest timp, în satul de sub muntele Sac trăiau liber pecenegi care se luptau sub acelaşi steag cu secuii. Pecenegii - bissenuşii – sunt amintiţi într-un document datat în 1324, pe care cu o forţă imensă Apori au pus iobăgie. Atunci s-a împărţit satul la comitatul Alba de Sus până în 1876, când "s-a încorporat la comitatul Trei Scaune." Întemeierea Bisericii de la Valea Seacă în visitationis decretum (1823) s-a stabilit la 1620. De atunci Valea Seacă e mater, şi Petriceni e sat comunal.

O fostă biserică a satului a stat în valea pârâului Talangă, în apropierea actualei biserici. În 1798, o parte din baze religioase, o parte din cheltuiala comunei au ajutat la construirea noii biserici. Protectorul poate fi văzut pe altar, Sfântul Apostol Bartolomeu. Hramul satului este pe 24 august,de ziua Sfântului Bartolomeu. Populaţia din Valea Seacă a primit cu entuziasm ideile revolutiei din 1848-1849. Lupta anti-habsburgică a oamenilor protejează patria lor, ei luând arma pentru câştigarea unor drepturi şi realizări, după cum se menţionează în Cernatul de Jos, precum emanciparea iobagilor, egalitatea în faţa legii şi împărţirea sarcinilor.

Pentru aceste idei, pentru care se luptau la acel moment în Europa forţele cele mai progresiste sociale, din sacrificiu, şi-au dat viaţa nouă santinele din Valea Seacă. Amintirea lor este păstrată în centru, prin Monumentul Eroilor din faţa bisericii. Valea Seacă a suferit foarte mult în ambele războaie mondiale datorită amplasării geografice. Teatru de luptă interioară, fiind o margine de graniţă, ostaşii au luat şi au consumat toate produsele alimentare şi furajele. La sfârşitul războiului, haosul era total. În Memoria victimelor Primului Război Mondial, în 1928 s-a înălţat un monument de către comunitatea satului. În 1968, la noua înpărţire a judeţelor se transformă fundamental harta administrativă a Transilvaniei. Valea Seacă s-a ataşat la Sânzieni, o comună mare din vecinătate.

Din pricina mecanizării agriculturii s-a eliberat forţa de muncă care a avut ca alternative industria uşoară şi grea. Mulţi sunt la lucru în fabrici construite la Târgu Secuiesc (fabrică de pantaloni, amidon, fabrică de şuruburi, fabrică de izolatoare, fabrică de piese de tractor). Fac navetă, apoi începe exodul. După 1989, s-a schimbat radical viaţa localităţii. Se elimină economia colectivă şi oamenii primesc înapoi averile de pământ.

Fabricile au fost privatizate, dar multe dau faliment. De la o zi la alta rămâne fără loc de muncă un procent semnificativ al populaţiei care se retrage acasă şi începe să trăiască din terenurile străvechi cultivate. Populaţia satului ce merită o soartă mai bună luptă cu tenacitate pentru nivelul de trai. Se restabileşte composesoratul aşezării. Biserica recuperează posesia clădirii şi a proprietăţii. Se construieşte o moară nouă în apropierea celei vechi, unde se macină şi din satele vecine. În sat funcţionează o brutărie, produsele sale fiind vândute în sat şi la Târgu Secuiesc. Încetează migraţia şi in ultimii ani şi declinul populaţiei.


 

BAZA DE RECREAŢIE KATROSA

La cincisprezece kilometri de Târgu Secuiesc şi zece kilometri de Sânzieni se află staţiunea de recreaţie Katrosa, care aparţine de Poiana conform numerotãrii caselor, nu de Sânzieni. De aici este doar un singur kilometru până la istoricul Ciuc şi Trei Scaune, frontiera actuală a judeţului Harghita şi Covasna.

O pensiune de stil vechi la margine de drum, şi câteva case de piatră, a fost acum jumate de secol localitatea Katrosa, de atunci s-au construit case de weekend, formându-se o staţiune de recreaţie apreciată. Valea liniştită, împrejmuita de păduri foioase este protejată şi de vânturi.

Conform tradiţiei orale cea mai veche clădire a localităţii este pensiunea, care a fost casa vânătorească a voievodului Transilvaniei Bethlen Gábor, unde acesta a revenit de mai multe ori. Nu cu mult timp în urmă, printre ultimii ani al monarhiei, pe faţada pensiunii încă se afla blazonul regal. Katrosa este traversată de la vest la est de o cărare turistică semnată cu un punct albastru, care conectează băile Balvanyos cu vârful Ciupercă, ce se înalţă la estul Katroşei.

În valea pârâului Katrosa creste o specie de crin rar. De la Târgu Secuiesc peste depresiunea Caşin trece o alee de patruzeci şi unu de kilometri către Miercurea Ciuc, care trece peste 878 m înălţime la Vârful Nyerges şi se întâlneşte cu drumul DN12 aflat în depresiunea Ciucului de Jos. Şoseaua este în stare foarte bună, Târgu Secuiesc şi Miercurea Ciuc sunt conectate şi de o cursă de autobuz regulată. La Katrosa se află aproximativ şaptezeci de case de weekend, hanul numit Katrosa, o tabără de camping şi pensiunea de trei stele Cupidon. 

Search

Language